La început a fost numai Sinele...
Vedele conțin trei părți, numite kāṇḍa: karma-kāṇḍa, jñāna-kāṇḍa și upāsanā-kāṇḍa. Porțiunea karma- kāṇḍa pune accent pe activitatea religioasă sau pioasă pentru a dobândi foloase materiale, iar jñāna-kāṇḍa pe cunoașterea transcendentală. Însă, în cele din urmă, se recomandă abandonarea ambelor și urmarea doar a părții upāsanā, numită și bhakti-kāṇḍa, care se referă la adorarea Persoanei Supreme sau uneori a semizeilor. Însă adorarea semizeilor nu se face independent de Domnul Suprem, aceștia fiind văzuți ca expansiuni ale Sale. Principiul constă în faptul că numai prin activitate religioasă și cultivarea cunoașterii sau filosofie nu se poate atinge țelul vieții, care este iubirea de Dumnezeu.
Adorarea, upāsanā, se poate face și prin meditație sau reflecție. Pentru a exemplifica acest tip de meditație în conștiință devoțională, să facem un exercițiu pornind de la unul din versetele fundamentale ale Upanișadelor. Este vorba de Bṛhadāraṇyaka Upaniṣad I,4,1, care face referire la Sinele Suprem (Adevărul Absolut) chiar înainte de creația materială:
ātmaivedam agra āsīt puruṣavidhaḥ,
so’nuvīkṣya nānyad ātmano’paśyat,
so’ham asmīty agre vyāharat;
tato’haṁ nāmābhavat,
tasmād apy etarhy āmantritaḥ;
aham ayam ity evāgra uktvā,
athānyan nāma prabrῡte yad asya bhavati.
sa yat pῡrvo’smāt sarvasmāt sarvān pāpmana auṣat,
tasmāt puruṣah;
oṣati ha vai sa tam,
yo’smāt pῡrvo bubhῡṣati,
ya evaṁ veda.
Traducere
ātma—Sine; iva—singur; idam—acesta; agra—primul; āsīt—s-a manifestat; puruṣa—persoană; vidhaḥ— asemenea cu; sa—acesta; anu—ulterior; vīkṣya—văzând; na—niciodată; anyat—orice altceva; ātmanā— în Sine Însuși ; apaśyat—a putut vedea; sa—acesta; aham—Eu; asmi—sunt; iti—astfel; agre—la început; vyāharat—orice exprimare; tataḥ—ulterior; aham—Eu; nāma—numit; abhavat—a devenit; tasmāt—prin urmare; api—chiar; etarhi—în prezent; āmantritaḥ—a fost chemat; aham—Eu; ayam—acest suflet; iti— astfel; eva—cu certitudine; agra—mai întâi; uktvā—spunând; atha—apoi; anyan—celelalte; nāma—nume; prabrῡte—el spune mai întâi; yat—deoarece; asya—al lui; bhavati—devine; saḥ—el; yat—oricare; pῡrvaḥa—primul, înaintea; asmāt—din acesta; sarvasmāt—tuturor; sarvān pāpmana—tot răul (păcatul); auṣat—a ars din temelii; tasmāt—prin urmare; puruṣah— Puruṣa (e numit astfel); oṣati—arde; ha vai—fără îndoială; saḥ—această persoană; tam—către el; yo’smāt—pe oricine care; pῡrvaḥ—anterior; bubhūṣati— dorește să-și asume; yaḥ—acela care; evam—astfel; veda—cunoaștere.
„La început (anterior creației), această lume era Sinele (ātman) singur în forma unei persoane (puruṣavidhaḥ). Privind în jurul său, el n-a văzut nimic altceva decât propriul Sine (nānyad ātmano’paśyat). Atunci, pentru prima dată, a rostit: ‚Eu sunt acesta’ (so’ham asmi). De aici, a ajuns să fie numit (cunoscut) prin numele ‚Eu’ (aham nāma). De aceea, până în ziua de azi, când cineva este chemat, el spune mai întâi ‚Eu sunt’ (aham asmi) și abia apoi rostește celălalt nume pe care îl are. Deoarece el a fost cel dintâi înaintea tuturor (puru) care a ars (auṣat) tot răul sau păcatul (sarvān pāpmana), el s-a numit Puruṣa (provine din „pūrva” și „auṣat”, adică „a fost primul care a ars”). Într-adevăr, persoana care are această cunoaștere (ya evaṁ veda), îl arde (pune la punct) pe cel care vrea să fie înaintea lui.”
Comentariu
Ce înțelegem din acest verset? Este vorba despre realitatea sau ceea ce există înaintea oricărui alt lucru sau manifestare. Cea dintâi conștiință este conștiința Eului. Aceasta este înainte de orice altceva, înainte ca timpul să acționeze, creând sau anihilând obiectele și relațiile dintre ele. Astfel, prin ‚Eu’ înțelegem o individualitate care are conștiință despre existența sa, conștiință de sine. Sinele înseamnă „cel ce sunt” sau „acela care sunt”. Prin urmare, Sinele este punctul de plecare și fundamentul ultim al oricărei cunoașteri a adevărului. Puterea sinelui de a se conștientiza vine din el însuși. Este ireductibilă la orice altceva. Sinele este natura spirituală. Spiritualul se manifestă și se susține pe el însuși, există prin el însuși, se observă pe el însuși, se cunoaște pe el însuși, se numește și se descrie pe el însuși, se bucură prin el însuși, se dezvoltă și activează în el însuși. El este întreg și complet, independent de orice altceva exterior lui, sau, cu alte cuvinte, Absolut.
Dumnezeu este Sinele
Această foarte simplă propoziție poate fi considerată a fi cea mai profundă realizare filosofică a spiritului uman.
În aceeași upanișadă (IV.4.19), Absolutul sau brahman se descrie prin „neha na nāsti kiñcana”, adică „nimic nu există în afara sa”. Acest Sine este Sinele Universal al tuturor ființelor și manifestărilor si Îl putem înțelege ca fiind Dumnezeu. Înainte de creația materială doar acesta a existat și nu se poate concepe nimic altceva în afara experienței conștientizării propriului Sine: „Eu sunt”. N-a existat un „tu”, un „el” sau „ea”. Este doar experiența fundamentală a propriului Sine: „Eu sunt ceea ce sunt”. Acest „EU” Suprem si etern, se reflectă în orice experiență individuală a propriului sine, de „EU SUNT”, pe care fiecare dintre noi o avem. Altfel spus, această experiență este fundamentul conștiinței de Dumnezeu. Fiecare dintre noi suntem de fapt părți integrante din EUL sau Sinele Suprem.
Esența în toată filosofia Vedānta este realizarea diferenței dintre natura spirituală, adică Sinele și cea materială, adică ceea ce apare ca fiind diferențiat sau exterior Sinelui. Toată experiența pe care o avem prin intermediul corpului material (minte și simțuri) este în planul dualității subiect-obiect. Adevărul Absolut este atât subiect, cât și obiect, și nu există nici o diferență calitativă acolo.
O realizare similară o găsim în Śrīmad Bhāgavatam, 4.22.29:
„Numai din cauze diferite, o persoană vede o diferență între sine și ceilalți, la fel cum se vede reflexia unui corp care apare diferit manifestat pe apă, pe ulei sau într-o oglindă.”
Śrila Prabhupāda comentează:
„Sufletul spiritual este unul singur, Personalitatea Supremă a Divinității. El se manifestă în expansiunile svāṁśa și vibhinnaṁśa. Jīva (ființele vii) sunt expansiuni vibhinnaṁśa. Diferitele încarnări ale Personalității Supreme a Divinității sunt expansiuni svāṁśa. Astfel, există energii diferite ale Domnului Suprem, și există expansiuni diferite ale acestor energii diferite. În acest fel, din motive diferite, există expansiuni diferite ale aceluiași principiu unic, Personalitatea Supremă a Divinității. Această înțelegere este cunoașterea adevărată, dar atunci când entitatea vie este acoperită de upādhi sau de corpul material desemnat, el vede diferențe, exact așa cum se văd diferențe în reflexiile propriei persoane pe apă, pe ulei sau într-o oglindă. Când ceva se reflectă asupra apei, pare să se miște. Când se reflectă pe gheață, pare fix. Când se reflectă asupra uleiului, pare neclar. Subiectul este unul singur, dar în condiții diferite apare diferit. Când factorul de calificare este luat, întregul apare a fi unul singur. Cu alte cuvinte, când o persoană atinge paramahaṁsa sau stadiul perfecțiunii vieții prin practicarea bhakti-yoga, el vede doar pe Kṛṣṇa (Dumnezeu) peste tot. Pentru el nu există alt obiectiv.”
„În concluzie, datorită unor cauze diferite, ființa vie este vizibilă în diferite forme ca animal, ființă umană, semizeu, copac etc. De fapt, fiecare entitate vie este energia marginală a Domnului Suprem. Prin urmare, în Bhagavad-gītā (5.18), se explică faptul că cel care vede de fapt sufletul spiritual nu face distincția între un brahman învățat și un câine, un elefant sau o vacă. Cel care este de fapt învățat vede numai ființa vie,nu și acoperirea exterioară. Diferențierea este, prin urmare, rezultatul unei karme diferite sau al unor activități fructuoase, iar atunci când oprim activitățile fructuoase, transformându-le în acte de devotament, putem înțelege că nu suntem diferiți de toți ceilalți, indiferent de formă. Acest lucru e posibil doar în conștiința de Kṛṣṇa”
Este remarcabil că o înțelegere similară o putem dobândi și dintr-o altă sursă scripturală. Să citim faimosul pasaj din Vechiul Testament (Exodul 3, 13-14):
„Dar Moise I-a răspuns lui Dumnezeu:
– Dacă voi merge la israeliți și le voi spune că Dumnezeul părinților lor m-a trimis la ei, iar ei mă vor întreba Care este Numele Său, ce le voi răspunde?
Dumnezeu i-a zis lui Moise:
– EU SUNT CEL CE SUNT! Să le spui israeliților că Cel Ce Își spune „EU SUNT“ te-a trimis la ei.”
.